Filmul „The Conversation”, care a primit marele trofeu al Festivalului de la Cannes în 1974, a fost restaurat sub coordonarea cineastului premiat cu şase Oscaruri, fiind prezentat pe peliculă de 35 de milimetri.
Pelicula este disponibilă şi într-o versiune remixată cu tehnologie Dolby 5.1 de editorul premiat cu trei Oscaruri Walter Murch, potrivit Deadline.
Scris, produs şi regizat de Coppola, „The Conversation” îl are în rolul principal pe Gene Hackman, care interpretează un expert în supravegheri video ce are o criză de conştiinţă atunci când suspectează că un cuplu pe care îl spiona va fi ucis. În film mai joacă Robert Duvall, dar şi Harrison Ford.
Despre acest lungmetraj, Coppola spunea că este unul dintre „cele mai personale din filmografia sa”.
„The Conversation” a mai fost nominalizat, printre altele, la trei premii Oscar, patru Globuri de Aur şi a fost inclus în Arhiva de filme americană.
Autor: Ana Obretin