Potrivit experților în domeniul medical, riscul de a contracta noul coronavirus prin intermediul mărfurilor și produselor având ca țară de origine China, este unul extrem de mic, anunță Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor într-un comunicat.
În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că durata de viață a virusului, în afara corpului uman, este de doar 24 de ore, în timp ce transportul port-to-port a unui container cu mărfuri, din China până în România, durează, în medie, între 30 și 35 de zile.
Având în vedere aceste elemente, confirmate de specialiști, ANPC îi asigură pe consumatori că, în mod real, nu există riscul contaminării cu noul coronavirus, prin intermediul diverselor produse (jucării, haine etc.) care provin din China.