Nu contați pe vară pentru a opri pandemia de Covid-19, spun cercetătorii
Încălzirea din timpul verii nu va salva emisfera nordică de pandemia Covid-19, concluzionează cercetătorii de la Universitatea Americană Princeton într-un studiu publicat luni de revista Science.
Studiile statistice efectuate în ultimele luni au stabilit o ușoară corelație între climă și epidemie: cu cât este mai cald și mai umed, cu atât virusul se va răspândi mai puțin. Dar aceste calcule rămân preliminare și legătura biologică dintre climă și Sars-Cov-2 ramâne necunoscută.
Modelele publicate în Science nu contrazic această corelație dar consideră că este neglijabilă pentru moment. „Prevedem că o clima mai caldă și umeda nu vor încetini virusul în etapele inițiale ale pandemiei”, a declarat autorul principal al studiului, Rachel Baker, cercetător post-doctoral la Princeton, într-o declarație din partea Universității.
Clima, în special umiditatea, joacă un rol în răspândirea altor coronavirusuri și a gripei însă acest factor e limitat în comparație cu un alt factor mult mai important în pandemia actuală: nivelul scăzut al imunizării colective împotriva lui Sars-Cov-2. Asta înseamnă că rezerva de oameni care urmează să fie infectată rămâne suficient de mare pentru a asigura progresia rapidă.
„Virusul se va răspândi rapid, indiferent de vreme”, a adăugat cercetătorul. În absența măsurilor de control sau a vaccinului, spun autorii acestui studiu, coronavirusul va contamina treptat o parte mai mare a populației. Abia după aceea ar putea deveni sezonier, la fel ca rudele sale.
„Alte coronavirusuri umane cum ar fi cele ale racelii sunt foarte dependente de factorii sezonieri, atingând vârful epidemiei în timpul iernii în afara tropicelor”, spune profesorul Bryan Grenfell. „Dacă, așa cum este probabil, noul coronavirus este și el sezonier, ne putem aștepta ca acesta să se transforme într-un virus de iarnă deoarece devine endemic în populație”.
Echipa a emis mai multe scenarii pentru Sars-Cov-2, pe baza a ceea ce s-a observat despre virusurile gripale și două cunoscute coronavirusuri care provoaca răceli simulând ceea ce s-ar întâmpla în mai multe regiuni ale globului, sub diferite temperaturi și niveluri de umiditate.
„Rezultatele noastre implică faptul că regiunile tropicale și cele temperate trebuie să se pregătească pentru epidemii severe și că temperaturile de vară nu vor stopa răspândirea infecțiilor”, concluzionează cercetătorii.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook