Noua Zeelandă marchează astăzi 100 de zile de când ultimul caz local de Covid-19 a fost înregistrat.
Până în acest moment, țara a raportat 1.219 persoane despistate pozitiv, iar 21 dintre acestea reprezintă cazuri active.
Niciun lanț de trasmisie domestic nu a fost descoperit în ultimele 100 de zile, toate infectările depistate provenind din afara statului.
În total, 22 de decese a înregistrat Noua Zeelandă, una dintre țările care au gestionat exemplar epidemia. Deși epidemia pare să fie sub control, neo-zeelandezii încă realizează mii de teste zilnic.
„Am observat cât de repede se poate relua epidemia și cât de ușor se poate extinde în zone care păreau a fi sub control”, a spus directorul general al Sănătății, dr. Ashley Bloomfield. „Trebuie să fim pregătiți să controlăm rapid eventualele viitoare focare.”.
Care a fost strategia câștigătoare
Potrivit premierului Jacinda Arden, abordarea a fost simplă: „acționăm ferm și devreme”.
Ardern a ordonat blocarea granițelor pe 19 martie, când țara avea doar 28 de cazuri confirmate. Când a impus carantina, pe 23 martie, erau 102 cazuri și nicio victimă.
Măsurile de carantină au fost dure: fără livrări, fără plaje deschise și fără dreptul de a circula în afara cartierului de reședintă. Aceste reguli stricte au fost valabile pentru aproximativ cinci săptămâni, apoi a urmat o relaxare ușoară, însă carantina a fost menținută încă două săptămâni.
Restricțiile au fost anulate doar în momentul în care curba a fost aplatizată. Pe 8 iunie, când toate măsurile au fost ridicate, Noua Zeelandă testase 40.000 de cetățeni în ultimele 17 zile și niciunul nu a fost găsit pozitiv.