A fost depistat primul pacient infectat nu noua tulpină britanică a SARS-Cov-2, pe teritoriul României. Bolnavul este internat la spitalul Matei Balș, potrivit Aleph News.
Noua variantă a virusului este cu până la 70% mai transmisibilă, dar nu provoacă forme mai grave ale bolii.
Persoana infectată nu a călătorit recent în Marea Britanie.
33 de țări au descoperit pe teritoriul lor mutația, denumită B.1.1.7, iar de astăzi se adaugă și România pe lista statelor afectate.
Medicul Adrian Streinu-Cercel declară că, la acest moment, nu există certitudinea că tulpina este identică cu cea britanică sau a apărut una nouă. „De mâine facem secvențieri suplimentare pentru a vedea dacă e identică cu cea din UK sau dacă a apărut una nouă”, a spus el.