„Noua Lombardie”. Rata mortalității Covid din România atinge nivelul celei din Italia, una dintre țările cele mai afectate de pandemie
România atinge o bornă nedorită în privința ratei mortalității Covid, care ajunge la nivelul celor raportate în Italia sau Statele Unite, state puternic afectate de pandemie. Potrivit graficelor publicate de Our World in Data, care se bazează pe datele oferite de Universitatea Johns Hopkins din SUA, România a depășit acum Marea Britanie în privința numărului de decese înregistrate la un milion de locuitori. Lista este completată de Franța, Suedia, Germania, Israel și India.
În privința deceselor săptămânale raportate la un milion de locuitori, România conduce detașat topul, înregistrând cifre cu mult peste cele raportate de Italia și Marea Britanie în martie 2020 și aproape la fel de mari cu cele raportate de Marea Britanie în ianuarie-februarie 2021.
„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţă sunt asaltate. Sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală”, spunea Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV), în urmă cu aproape două săptămâni.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook