Norul de praf saharian ajunge în România. Depunerile vor fi observate în zonele în care va ploua
Norul încărcat cu particule de praf din Sahara a ajuns ieri în România și va tranzita cerul până pe 9 februarie, potrivit Ministerului Mediului. „Administrația Națională de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”.
În țările vecine, desupra cărora norul este deja activ, sunt semnalate precipitații care vor duce la scăderea concentrației de particulelor de praf. Masa de aer care ajunge deasupra României va fi astfel mai săracă în particule sahariene.
„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte), iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, se arată într-o postare de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului.
ℹ Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului,…
Posted by Ministerul Mediului – România on Saturday, February 6, 2021
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook