Noi simptome COVID-19: un francez de 62 de ani s-a ales cu o erecție de 4 ore
Coronavirusul i-a adus unui francez o erecție nedorită, care l-a ținut 4 ore, după ce mai multe cheaguri de sânge i-au ajuns în penis.
Cheaguerile sunt o complicație cunoscută a virusului și pot fi foarte periculoase pentru bolnavi, ducând chiar și la deces. Ăsta este totuși primul caz cunoscut de priapism în contextul coronavirusului.
Priapismul este afecțiunea medicală care se manifestă prin erecții mai lungi de 4 ore, în ciuda absenței stimulării fizice și psihologice.
Bărbatul (care a dorit să rămână anonim) s-a prezentat la medic cu febră, tuse seacă, dificultăți respiratorii și diaree. Două zile mai târziu a ajuns de urgență la spital, unde testul de coronavirus i-a ieșit pozitiv. La internare a fost trecut pe ventilare mecanică și i s-a efectuat o examinare completă, în timpul căreia s-a identificat și priapismul.
Doctorii de la Centre Hospitalier de Versailles de lângă Paris au scris despre pacient în Jurnalul American al Medicinei de Urgență. Coagularea sângelui cauzată de COVID-19 a fost raportată în multe cazuri și poate cauza tromboză – atunci când cheagurile de sânge se formează în artere și vene și migrează într-o zonă vitală, explică Myriam Lamamri, medic la terapie intensivă.
Dr. Lamamri spune că bărbatul a suferit un priapism ischemic (când sângele rămâne blocat în penis). Există și priapismul non ischemic, care se datorează unui flux excesiv de sânge în penis, care rămâne erect, dar nu rigid.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook