Guvernul irlandez a anunțat vineri o înăsprire a restricțiilor la Dublin, pentru a doua oară într-o săptămână, din cauza creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus. După ce a amânat redeschiderea puburilor care servesc doar băuturi în capitală (epicentrul epidemiei din Irlanda), prim-ministrul Micheal Martin a indicat că doar puburile și restaurantele care servesc mâncare pe terasă vor putea rămâne deschise, ceilalți trebuind să se mulțumească cu vânzări la domiciliu.
Noile restricții vor intra în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru o perioadă de cel puțin trei săptămâni. „Aici, în Dublin, în ciuda eforturilor din ultimele săptămâni, suntem într-o situație foarte periculoasă”, a declarat el în timpul unei declarații adresate națiunii, difuzată de televiziunea publică RTE. „Fără noi măsuri, există un risc real ca Dublin să revină la situația de la apogeul acestei crize”, a adăugat el.
Noile restricții includ, de asemenea, limitarea întâlnirilor private la maximum șase persoane. Toate celelalte adunări interioare sunt interzise, iar cele în aer liber sunt limitate la 15 persoane. Vizitele la casele de bătrâni sunt suspendate.
Sursa: Le Figaro