Nepoata actorului Louis de Funès publică un poem ironic la adresa medicilor care luptă împotriva Covid de pe platourile televiziunilor

Filosoful Julia de Funès înfățișează cu umor o categorie de medici: cei care, de pe platourile TV, decid, prezic și dau ordine în numele științei lor. Doctor în filosofie și absolventă a unui DESS în resurse umane, Julia de Funès este nepoata actorului Louis de Funès. A publicat „Socrate în țara proceselor” (Flammarion, 2017) și „Dezvoltare (Im)Personală, succesul unei imposturi”.

Poem

Spiritul meu critic care se ascunde puțin

Dintr-o dată se simte obligat să va facă o confidență.

Am văzut medicina ca pe o profesie,

A devenit acum o consacrare.

Savanții noștri sunt departe de opera lor

Când fac previziuni sinistre pe platourile TV.

Medicii de pe teren scapă de această capcană

Aceia care pun munca  înainte de orgoliu.

Dar pentru cei care vorbesc la televizor în fiecare zi,

Când își iau timp să practice, să vindece?

Cred, mai presus de toate, atracția celebrității

Și mândria apartenenței la adunările savante

Puși în lumina ei vor să spună, vor să scrie,

Să ne arate cât de rău ne-ar putea fi.

Nicio știință nu li se pare profundă

Doar a lor, cea care ne configurează lumea.

Ei au autoritatea supremă asupra vieții noastre

A devenit o crimă să dispunem singuri de ea.

Medicii guvernează asupra vieții noastre diminuate,

Oricare ar fi amploarea diferențelor lor de opinii.

Cel mai tulburător cuvânt al noilor noștri dominanți

Îl pronunță în fiecare zi, este cel al variantei.

Căutăm ce spun ei după ce au vorbit,

Și adoptăm de bună voie cuvintele, ideile lor.

Această recunoaștere extremă

Care îi face mândri de ei înșiși,

Îi face să dicteze legile

Ei sunt cei care guvernează și pe un ton ridicat.

Am fi dorit un doctor cu suflet,

Cu un pic mai puțina teroare, cu mai multă blândețe.

Ghicim chiar și o oarecare plăcere

În dorinta lor de a ne educa până amorțim.

Aceste personaje savante nu sunt pe gustul meu

Sunt de acord că în aceste vremuri nu avem adevăruri despre toate,

Dar este nobil ca la întrebări fără răspuns

Să știe cum să reziste sirenelor anunțurilor.

De cunoștințele lor, prefer să se păzească,

Și să fi știut să țină la ele, fără să vrea să fie priviți.

Îl respect foarte mult pe medic, pe colegii lui,

Dar nu pot aproba iluziile, himerele lor.

Cuvintele pe care le spun sunt cu adevărat științifice?

Atunci când anunță lumii un deceniu critic?

Și găsesc doar izolarea foarte strictă ca remediu?

Acești mari doctori mă deprimă și mă doboară

Sunt uimit să văd că expunem astfel de oameni.

Se încurcă atât de mult în speculații

Încât se pierd în multe preziceri.

Filosofii ar spune că păcătuiesc prin exces

Și își imaginează că au stofă de zei.

De unde vine această putere bruscă?

N-ar fi și comoditatea noastră?

Căderea va fi brutală, ca să nu spun fatală,

Când vor decide să facă doar medicina.

Medicii vor înceta atunci să se mai considere ghicitori

Și vom reveni la îngrijirea de care avem atât de mare nevoie.

Când lucram cu oameni

Trebuie să ne inspirăm din trăsăturile lor cele mai frumoase.

În curaj, inteligență, dăruire

Se vede adevăratul lor talent.

Să luăm numeroasele lor calități drept model

Cele care fac din medic o persoană excepțională.

Dar vă rog să nu ne transformam în prezicători

Cel mai stimat dintre prezicătorii noștri.

Acum ar fi corect să râzi de mine

Că am îndrăznit să fac pe Molière pentru a spune ceea ce văd…