Ne mai putem îndrăgosti, într-o lume dominată de măști? Psiholog: O facem, din priviri sau din tonul vocii
Cum ne mai îndrăgostim pe timp de pandemie? Mai putem vorbi despre iubire? Să vorbim despre dragoste fără chip? Când masca ne ascunde chipul, ne îndrăgostim din priviri?
Nimic nu dispare, totul se adaptează. Iar dragostea rămâne, chiar dacă ne apropiem de călălalt cu ajutorul altor canale, spune psihologul Cristina Dumitrescu. Mai mult, perioada pandemică ne-a învățat să ne exprimăm mai bine sentimentele. Drept dovadă, divorțurile care au avut loc în ultimele luni nu sunt atât de grave pe cât am fi crezut. Ba din contră.
„Da, ne îndrăgostim prin ochi, în primul rând.
Zilele trecute eram într-o bancă și intră o mamică cu un copil în cărucior. Toți eram cu măștile puse, evident, iar când s-a apropiat de mine i-am zâmbit copilului, larg. Nu mi-a văzut decât ochii, dar a răspuns imediat printr-un zâmbet.
Ne mai îndrăgostim și prin voce. Practic, de timbrul, tonalitatea, căldura vocii celui din fața noastră.
Acum mulți ani, când lucram într-un call center, am învațat că “zâmbetul se aude” și așa și este. Nu de puține ori mi s-a spus că am o voce veselă deși emoțiile mele interioare numai de bucurie nu erau.
Mulți au învățat să se adapteze condițiilor de distanțare, să se cunoască mai bine vorbind pe platformele online; avem destule, cu ajutorul cărora ne putem și vedea.
Din intimitatea “obligatorie” impusă de izolare au ieșit la iveală, în aceeași măsură, poate, atât dezvoltarea armonioasă a relațiilor de cuplu cât și descoperirea diferențelor de mentalitate, de preocupări, care au dus la divorțuri “sănătoase”.
Mulți au descoperit că, de fapt, au alături un coleg sau o colegă de apartament și au ajuns la concluzia că e mai bine ca fiecare să meargă mai departe pe drumul lui.
Am asistat emoțional câteva divorțuri “sănătoase”. De ce le consider sănătoase? Pentru că au fost rezultatul unor analize profunde de ambele părți. S-au învățat lecții, s-au vindecat răni din copilărie iar partenerii și-au permis unul altuia să își continue explorarea vieții la un alt nivel. Nu înseamnă că nu au apărut și alte provocări, odată cu aceste despărțiri amiabile, dar după ce greșelile sunt conștientizate, cu siguranță că nu se vor mai repeta. Au învățat să gestioneze altfel situațiile, să aibă reacții diferite, mecanisme de a face față noilor provocări”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook