Ne-am obișnuit cu restricțiile pe care la început le-am respins: mască, distanțare, izolare. Cum explică psihologii

Ne-am obișnuit cu gesturile de prevenție pe care ni le imaginam imposibil de urmat cu mai puțin de un an în urmă. Nici nu ne trece prin cap să ne sărutăm părinții sau să ieșim din casă fără mască. Ne-am împăcat cu ceea ce ne-a deranjat inițial – sau cel puțin reușim să ignorăm. „Creierul este creat pentru a se adapta mediului înconjurător, care este mereu în continuă schimbare”, explică psihiatrul Nicolas Franck, autor al cărții Covid-19 și suferința psihologică. „Flexibilitatea biologică și mentală ne permite să evoluăm și să acționăm în funcție de situația întâlnită”.

Cât de rapid este acest „proces de obișnuință” așa cum este numit în psihologie?  Unii vorbesc despre 21 de zile în care are loc schimbarea. „Cele trei săptămâni sunt mai mult o formulă”, spune Nicolas Franck. Alții vor vorbi despre simbolicele nouă luni de sarcină. Cert este că, pentru a crea noi trasee mentale, trebuie să repetăm acțiunile sau gândurile, ceea ce necesită timp. Philippa Lally, cercetător al University College London, a analizat procesul într-un studiu publicat de European Journal of Social Psychology. Ea concluzionează că durează, în medie, două luni pentru ca un comportament să devină automat, cu o puternică diferență între profiluri: între 18 zile pentru cei mai rapizi și 254 pentru cei mai „rigizi”.

Dacă suntem capabili să ne familiarizăm cu binele, până la punctul în care nu-l mai conștientizăm, suntem la fel de capabili să ne obisnuim si cu răul. În timp ce unii învață să facă față condițiilor dificile, altora le este mai greu. De ce astfel de diferențe? „Capacitatea noastră de adaptare depinde de mulți factori, observă psihiatrul și variază în special în funcție de natura noastră, de toleranța noastră la frustrare, de vârstă și de experiențele prin care am trecut, dar și de contextul social și material în care evoluăm”, subliniază Nicolas Franck. Astfel, procesul de obișnuință va fi mai mult sau mai puțin rapid și mai mult sau mai puțin dureros. „Sentimentele în fața crizei de sănătate sunt eterogene”, continuă el. Unii sunt într-o mare suferință, în timp ce alții apreciază faptul că au mai mult timp, de exemplu”.

Plăcerea pe care o simțim (sau nu) în schimbarea modului în care trăim, este, fără îndoială, criteriul determinant. Un obicei plăcut este mult mai rapid de format și mult mai durabil decât cel dobândit cu reticență, sub constrângere. „Cu cât noul automatism alimentează sistemul de recompensare, cu atât este mai bine stabilit în creier”, subliniază psihiatrul. Dar distanțarea fizică? Vom pierde pentru totdeauna impulsul spontan de a merge unul spre celălalt? „Aceste comportamente sunt reversibile”, asigură Nicolas Franck. Reluarea obiceiurilor vechi va fi mai ușoară. Individul este mânat de un principiu al plăcerii, are nevoie de contact, de mișcare”. Ne-au trebuit câteva luni să învățăm să vorbim cu masca pe față, dar vom renunța la ea peste noapte. Chiar dacă s-ar putea să o căutăm din reflex în buzunar înainte de a intra într-un magazin pentru o vreme…

Reperele noastre au fost zdruncinate

Există ceva cu care nimeni nu pare să se obișnuiască cu adevărat – perioadele succesive de izolare și reizolare care ne schimbă în mod constant reperele. „Sunt mai puțin destabilizatoare decât prima izolare, deoarece ne aflăm pe un teritoriu familiar. Dar sunt, cu siguranță, mai greu de acceptat: nu mai vedem sfârșitul tunelului. În martie 2020, acest scenariu aproape ireal ne-a uimit, dar, pentru că era o situație de urgență, ne-a dat și energia de a face față crizei, cu dorința de a ieși din ea. Astăzi, oboseala fizică și mentală, întărită de acumularea de emoții incomode, ne face să suportam mai prost incertitudinea”.

Am putea folosi abilitatea de a crea obiceiuri plăcute, pe lângă cele enervante, care sunt necesare astăzi? Legătura dintre plăcere și automatism funcționează în ambele direcții. Wendy Wood, profesor de psihologie la Universitatea din California de Sud și autor al Good Habits, Bad Habits (Editions Alisio) relatează o experiență interesantă: copiii au învățat să iubească piureul de anghinare pur și simplu pentru că li s-a oferit mai des – și nu pentru că a fost indulcit mai mult, al doilea caz evaluat de echipa americană. „Da, continuăm să facem lucrurile pe care ne place să le facem”, scrie autorul. „Dar ne place și ceea ce facem în mod repetat. Pentru că atunci mecanismul devine familiar. Si dacă alegem să adoptam o activitate nouă, în conformitate cu valorile noastre?”.

Sursa: Le Figaro