NASA vrea să instaleze o capsulă-hotel pentru turiști pe Stația Spațială Internațională
NASA a încheiat un contract cu o companie privată, Axiom, pentru a construi o capsulă-hotel pe Stația Spațială Internațională (ISS), pentru cazarea viitorilor turiști, potrivit The Independent.
Potrivit Axiom, ocompanie din Houston, Texas, extensia adăugată ISS va include și un laborator de cercetare și un observator prin care va putea fi văzut Pământul. Noul segment comercial al ISS ar putea fi inaugurat în 2024.
În 2018, Axiom l-a însărcinat pe designerul Philippe Starck să creeze interiorul pentru modulul locuibil al unei posibile stații spațiale. Reprezentanții companiei au descris rezultatul drept „un ou confortabil și prietenos”, care va include „materiale și culori inspirate din universul fetal”.
În luna iunie 2019, NASA a anunțat că Staţia Spaţială Internaţională va fi deschisă companiilor private şi turiştilor, de la sfârșitul acestui an. Agenția caută astfel modalităţi de a se retrage din angajamentul financiar pe care îl implică avanpostul spaţial.
ISS a mai fost vizitată de turiști spațiali, primul fiind omul de afaceri american Dennis Tito, în 2001. Acesta a plătit Rusiei aproximativ 20 de milioane de dolari pentru a ajunge pe ISS. Au urmat alţi câțiva, cel mai recent fiind canadianul Guy Laliberté, fondatorul Cirque du Soleil, în 2009.
Din 2011, capsulele ruseşti Soyuz sunt singurul mijloc de transport al oamenilor pe ISS și au dus pe avanpostul spațial exclusiv angajați ai agențiilor spațiale.
Și Rusia vrea să reia transportul turiștilor pe ISS, din 2021.
Nu numai turiştii vor avea acces pe ISS, ci şi companiile private, pentru „activităţi comerciale şi de marketing”.
NASA vrea să renunţe să susţină financiar ISS din 2020, sperând că această sarcină va fi preluată de sectorul privat. Agenţia vrea să economisească astfel bani pentru misiunea Artemis, care presupune reîntoarcerea astronauţilor americani pe Lună, din 2024, şi trimiterea primilor oameni pe Marte.
ISS este un satelit artificial locuibil și este cea mai mare structură pe care oamenii au trimis-o în spațiu până în prezent. ISS nu aparţine NASA, staţia fiind construită din 1998 împreună cu Rusia, iar, pe parcursul anilor, celor două naţiuni li s-au alăturat altele. În prezent este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook