NASA îți oferă 500.000 de dolari pentru o idee inovativă prin care astronauții să producă hrană în spațiu

NASA îți oferă 500.000 de dolari pentru o idee inovativă prin care astronauții să producă hrană în spațiu

Cum toți trăim vremuri grele, mulți dintre noi și-au pierdut job-urile sau câștigă mai puțin. Un premiu de jumătate de milion de dolari ar reprezenta planul perfect de redresare. Cum intri în posesia lui? Vii cu o idee prin care să-i ajuți pe astronauții care merg în spațiu.

O lume fascinantă se desfășoară în afara orbitei terestre, dar poate fi și un loc destul de dificil pentru cei care iubesc mâncarea. NASA face echipă cu Agenția Spațială Canadiană și pune la bătaie un premiu de 500.000 de dolari.

Banii sunt oferiți celor care dezvoltă metode prin care cosmonauții să producă hrană în spațiu.

În prezent, astronauții de pe Stația Spațială Internațională se hrănesc cu mâncare congelată, transportată de pe Pământ.

Ideile cele mai bune vor putea fi implementate și în regiuni cu condiții dure de pe glob. Prima etapă este deja în desfășurare și proiectele pot fi înregistrate până pe 28 mai. Se pot înscrie echipe din orice colț al lumii.

Cele mai bune 20 de echipe care trec de prima etapă vor fi invitate de NASA să participe la construcția prototipului. Câștigătorii sunt anunțați pe 21 septembrie.

Succes!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook