Muzeul de Artă Covid. Creația unor spanioli pe timpul izolării
Trei pasionați de artă din Barcelona au decis să reunească într-un cont de Instagram lucrările create în timpul izolării. Printre exponate: distanțare fizică, măști sau utilizarea tehnologiei.
Arta ca mijloc de a păstra o amintire nu poate găsi un final mai frumos decât în cadrul unui muzeu, fie el chiar virtual.
Lansat la mijlocul lunii martie pe Instagram, Muzeul de Artă Covid și-a propus obiectivul de a imortaliza această perioadă specială a istoriei, prin distribuirea unor producții artistice legate de pandemia de Covid-19. Măștile, mănușile, distanțarea socială și chiar coronavirusul sunt la baza lucrărilor acestui muzeu virtual.
Pe 19 martie, când muzeele din întreaga lume și-au închis porțile rând pe rând, cei trei spanioli au avut ideea de a folosi rețeaua de socializare Instagram pentru a-și crea propriul muzeu.
„La câteva zile după începerea izolării în Spania, ne-am dat seama că oamenii împărtășeau opere de artă pe care le-au creat în timpul izolării”, a declarat Irene Llorca, director artistic și cofondator al ziarului The National. Acești artiști, anonimi sau deja cunoscuți, exprimă în operele lor sentimentele, percepția sau opinia lor despre Covid-19.”.
O experiență colectivă
O adevărată mișcare artistică s-a născut pe rețelele de socializare. Pentru ca aceste lucrări să nu cadă în uitare și pentru a le face accesibile întregii lumi, cei trei iubitori de artă spanioli își propun să realizeze această platformă digitală, unde toată lumea este liberă să își prezinte operele. Propunerile încep să vină din multe țări, în special din Spania, Brazilia, Statele Unite, Argentina, Mexic sau Italia. Peste 30.000 de lucrări au fost trimise fondatorilor muzeului virtual. Altele au fost selectate direct de către aceștia.
Cu toate acestea, doar câteva sute au fost publicate. Picturi, fotografii, desene, lucrări digitale… Toate formele sunt reprezentate. Artiștii explorează temele anxietății, singurătății, plictiselii cauzate de izolare, precum și teama de a fi contaminat și teama de moarte. Unii aleg să aducă un omagiu lucrătorilor din domeniile esențiale. Un mod de a ne aminti, dar și de a ne simți mai puțin singuri în fața acestei situații excepționale.
Pentru fondatorii Muzeului de Artă Covid, calitatea lucrărilor este crucială. „Nu căutăm selfie-uri sau obiecte aleatorii de pe stradă, care nu sunt aranjate estetic… Vrem să păstrăm standardele unui muzeu pe care l-ați vizita fizic”, spune Irene Llorca. Pe lângă creatori amatori și anonimi, platforma expune artiști precum Banksy, Marius Sperlich, Dave Pollot sau Paola de Grenet.
Frida Kahlo sau Venus cu măști de protecție, o idee despre măsurile de distanțare pe plaja, un coronavirus mult prea drăguț… Imaginația artiștilor în această perioadă de criză este nelimitată. Astăzi, succesul din ce în ce mai mare al Muzeului de Artă Covid a dovedit relevanța proiectului. Pe Instagram, muzeul are peste 100.000 de abonați.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook