„Sportivii afgani își ard trofeele și medaliile pentru a nu fi pedepsiți de talibani”, spune purtătoarea steagului afgan la Jocurile Olimpice de la Tokyo
„Sunt foarte îngrijorată privind siguranța sportivilor care au rămas în Afganistan”, spune Kamia Yousufi. Atleta de 25 de ani a fost purtătoare a steagului afgan la Olimpiada de la Tokyo din acest an. Refugiată în Iran încă de la naștere, obișnuia să călătorească în mod regulat în Afganistan, pentru antrenamente. De când talibanii au preluat puterea, ea încearcă să mențină contactul cu cunoscuții rămași în țară.
„Unii sportivi încearcă să-și șteargă urmele. Își ard trofeele, cupele sau medaliile, astfel încât talibanii să nu știe că au practicat un sport. Cei care au avut șansa de a studia fac același lucru cu caietele și uniformele”, spune Kamia Yousufi.
Kamia nu este singurul sportiv care își exprimă temerile. Khalida Popal, fost căpitan și fondator al echipei de fotbal feminin afgan, locuiește în Danemarca de zece ani. Acum a fost forțată să închidă contul de Twitter al echipei și le-a sfătuit pe jucătoare să își steargă conturile de pe rețelele sociale, de teamă că vor fi identificate de talibani.
Femeile care practică sporturi sunt în pericol
La precentul „mandat” al talibanilor, între 1996 și 2001, femeile nu aveau acces la muncă, școală, jocuri, artă sau chiar sport – erau condamnate la inactivitate socială. Reveniți la putere, talibanii promit să respecte drepturile femeilor în limitele „cadrului legii islamice”, dar Kamia Yousufi nu își face iluzii cu privire la soarta ce va fi rezervată femeilor afgane.
„Este doar a aparență. Cred că nu s-au schimbat”, se teme atleta, îngrozită și de viitorul sportului din țara sa.
Datorită situației actuale, delegația afgană pentru Jocurile Paralimpice nu va călători la Tokyo. Zakia Khudadadi ar fi trebuit să devină prima femeie care își reprezintă țara la Jocurile Paralimpice. S-ar putea să nu-și realizeze niciodată visul. Para-taekwendoista spune că este „încarcerată” la domiciliu și nu-și poate părăsi casa pentru a face cumpărături sau pentru a se antrena.
Kamia Yousufi refuză să renunțe. Tânăra intenționează să apere în continuare culorile țării sale în timpul competițiilor majore. „Sportul este visul meu. Orice s-ar întâmpla, voi purta steagul tradițional al Afganistanului pentru a-mi reprezenta națiunea”, spune ea cu mare hotărâre. „Noi, femeile afgane, nu dăm înapoi niciodată. Vom merge mereu înainte”.
Sursa: FranceTV Info
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook