Muzeele europene se redeschid. Vezi în ce condiții
Majoritatea țărilor europene se pregătesc să ridice gradual regulile de carantină.
Belgia și Italia relaxează restricțiile, iar multe dintre muzee se vor redeschide în luna mai.
Ministerul Culturii și Turismului din Italia a decis că din 18 mai este permis accesul în muzee, dar biletele trebuie cumpărate online, iar oamenii trebuie să respecte regulile de distanțare socială.
Belgia a stabilit aceeași dată, 18 mai, pentru redeschiderea muzeelor, iar vizitatorii se pot bucura din nou de aceste spații culturale, atât timp cât respectă normele de distanțare, scrie Brussels Times.
Majoritatea statelor lumii încearcă ieșirea treptată din carantină, însă autoritățile trebuie să păstreze anumite restricții în vigoare, chiar dacă activitățile obișnuite revin la normal. Specialiștii avertizează că nerespectarea normelor de siguranță pot adduce un nou val de infectări.
La Berlin se redeschid muzeele ceva mai devreme, pe 4 mai, însă numărul de vizitatori este limitat. În plus, au fost instalate dispozitive automate de citire a biletelor și dezinfectarea se face mult mai des decât înainte.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook