Moment istoric. Primul zbor SpaceX prin care NASA trimite astronauți în spațiu

Compania lui Elon Musk, SpaceX, organizează primul zbor prin care trimite astronauți în spațiu. Scopul misiunii DEMO-2 este de a demonstra că SpaceX este capabilă de a transfera astronauți către Stația Spațială Internațională și înapoi în condiții de maximă siguranță.

Capsula Crew Dragon îi va avea la bord pe Bob Behnken şi Doug Hurley, cei doi astronauți NASA care au fost implicați de la început în testarea navei. Această capsulă va fi lansată în spațiu cu ajutorul unei rachete Falcon 9, produsă tot de SpaceX.

Călătoria va începe la ora 23:33 ora României, iar nava o să ajungă la stația spațială după aproximativ 19 ore de zbor. Este primul zbor spațial care decolează de pe pământ american din ultimul deceniu.

Misiunea va dura între una și patru luni, durata precisă poate fi indicată doar atunci când următorul echipaj va putea călători către stația spațială.

La întoarcere, nava va ateriza în largul coastei Floridei, cu ajutorul a patru parașute care-i vor atenua coborârea. Apoi va fi preluată de nava de recuperare a SpaceX, Go Navigator.

Este primul zbor al unei companii private care trimite astronauți în spațiu. Din 2010, guvernul american a însărcinat companii ca Boeing sau SpaceX să proiecteze tehnologii care să permită acest lucru, iar companiile guvernamentale se concentrează pe misiunile pentru Lună și Marte.

Exit mobile version