Ron DeSantis, guvernator al statului Florida. Foto: AP
Au trecut aproximativ două luni de când statul Florida se confrunta cu cel mai puternic focar Covid din SUA și înregistra cel mai mare număr de noi infectări, dar și cea mai mare rată a spitalizărilor. În ciuda cifrelor, guvernatorul Ron DeSantis nu a impus măsuri de carantină, stingeri sau muncă la distanță, argumentând că situația se datorează caracterului sezonier al virusului. În schimb, i-a îndemnat pe cetățeni să se vaccineze.
Acum, epidemia Covid este cu totul diferită, în Florida. În mod inexplicabil, numărul cazurilor și deceselor scade rapid, deși nu au fost implementate măsuri suplimentare.
Datele publicate de Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) arată că Florida are acum unele dintre cele mai scăzute rate de incidență și mortalitate din țară.
Este o situație oarecum similară cu cea observată în întreaga țară, unde cifrele epidemice sunt la cel mai scăzut nivel de după aprilie 2021.
Dar, spre deosebire de alte state care au cifre asemănătoare – cum ar fi California, unde au fost imprementate măsuri stricte (purtarea măștii, limitarea adunărilor, închiderea barurilor și restaurantelor la interior) – Florida a fost scutită de restricții.
Cum se explică
Experții spun că SARS-Cov-2 se răspândește în cicluri de câte două luni – rata infectărilor crește în acest interval, după care începe să scadă. În loc să se opună valului și să încerce să-l blocheze, guvernatorul DeSantis a ales să-l lase liber.
La jumătatea lui august, epidemia Covid părea că nu poate atinge cote mai alarmate decât în Florida. Statul înregistra aproximativ 26.000 de cazuri pe zi și o medie de 101 decese la suta de mii de locuitori. Era un val cu 44% mai puternic decât cel înregistrat în ianuarie 2021, când se înregistrau 18.000 de cazuri pe zi.
Cifrele din prezent
Potrivit CDC, Florida înregistrează acum 64 de cazuri pe săptămână la 100.000 de locuitori, sau, în medie, nouă cazuri pe zi – arată datele publicate miercuri.
Asta înseamnă că statul înregistrază cele mai scăzute rate Covid, după California, Mississippi, Hawaii și Alabama.
Același declin este înregistrat și în privința mortalității. Florida raportează 0,2 decese la 100.000 de locuitori, pe săptămână – a doua cea mai bună rată din țară, după California și New Mexico, ambele cu 0,1 la suta de mii de locuitori.
Refuzul de a impune obligații
Rezultatele au fost obținute în ciuda refuzului lui DeSantis de a permite școlilor și companiilor să impună obligația de a purta mască sau pe cea a vaccinării. Merită el laurii victoriei? Nu neapărat.
Cifrele epidemice par să urmeze același tipar ciclic de două luni încă de la începutul pandemiei, din martie 2020. Ratale de infectare și deces cresc timp de două luni, după care scad.
Explicațiile preliminare – virusul este sezonier, ca și gripa, sau influența măsurilor de prevenție și distanțare – par să nu stea în picioare.
O justificare mai logică pare să fie cea potrivit căreia, cu cât virusul afectează mai multe persoane, cu atât rămân mai puține care pot fi infectate, pentru un timp.
Sursa: Daily Mail