Mii de pacienți vaccinați cu soluție salină de către o asistentă anti-vaccinistă
O asistentă în vârstă de 40 de ani, din Germania, este suspectată că a administrat soluție salină în loc de doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech unui număr de șase persoane care s-au prezentat la centrul de vaccinare al Crucii Roșii din Friesland, în aprilie. Autoritățile solicită celor 8.600 de nemți care s-au vaccinat între 5 martie și 20 aprilie să se întoarcă pentru o nouă doză a vaccinului, ca măsură de precauție.
Poliția consideră că femeia a înlocuit de mai multe ori dozele, potrivit Business Insider. Este, însă, neclar cum ar fi putut asistenta să administreze unui număr atât de mare soluție salină.
Femeia nu a dorit să coopereze cu poliția.
„Din moment ce nu știm dacă, câți și cine a fost afectat în perioada respectivă, le-am cerut tuturor să repete vaccinul”, spune Claudia Schröder, coordonatoare crizei Covid din Saxonia de Jos.
Asistenta a fost suspendată din funcție. A fost prinsă după ce s-a confesat unui coleg.
Autoritățile spun că femeia a distribuit în trecut opinii critice la adresa vaccinului pe rețelele de socializare.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook