Michael Bublé spune că nu mai distribuie poze personale pe Instagram ca să fie ”un bou narcisist”, arată Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica artistului în playlistul zilei.
Artistul, în vârstă de 44 de ani, a anunțat că își dorește să petreacă mai mult timp alături de copii săi și că a făcut o ”schimbare de filosofie”. Cântărețul canadian este căsătorit cu Luisana Lopilato și are trei copii, Noah, de 7 ani, Elias, patru, și Vida, 18 luni.
Vedeta a explicat pentru cei de la publicația Daily Telegraph, din Australia: „În mare parte a fost vorba despre o schimbare de filosofie…. să știu că mă trezesc dimineața, mă uit la mine și îmi spun «băiatule, ești un om norocos, dă-i drumu’ și arată asta copiilor tăi prin ce faci», pentru că cea mai mare parte a vieții am petrecut-o fiind un bou narcisist”.
Conturile sale de pe rețelele sociale sunt blocate de când echipa sa de management a confirmat că vedeta nu are acces el însuși pe Twitter și Instagram.
Michael a recunoscut că i s-a pus în vedere că i s-ar termina cariera dacă renunță la prim planul artistic, după ce fiul său, Noah, a fost diagnosticat cu cancer la ficat în 2019.
”Când am dispărut ca să fiu alături de familie și de fiul nostru, nu știam dacă mai revin”, a explicat Buble. Fiul său a reușit să învingă boala și vedeta a revenit pe scenă.
Michael Bublé şi Luisana Lopilato s-au căsătorit în martie 2011. Cântăreţul, care a devenit cunoscut pe plan internaţional graţie unor piese precum „Haven’t Met You Yet”, „Home” şi „Save the Last Dance for Me”, a primit de-a lungul carierei mai multe premii, printre care patru Grammy. Michael Bublé a vândut peste 75 de milioane de albume la nivel mondial.
Luisana Lopilato a apărut în câteva seriale de televiziune sud-americane, printre care „Chiquititas, la historia” şi „Rebelde Way”, şi a lucrat în trecut ca model.
Piesele lui Buble se aud la Smart Radio. Playlistul Smart Radio poate fi accesat aici https://www.smartradio.ro/radio/radio/
Foto Facebook