Messi a învins Covid-19, pe Google. Cel mai căutat termen, după câteva luni de supremație a virusului
Lionel Messi a detronat căutările despre coronavirus pe Google. După câteva luni în care termenii “Covid-19” sau “coronavirus” au fost în topul căutărilor, zvonul că starul argentinian va pleca de la FC Barcelona a pus pe jar internauții, care au uitat de epidemie, fie și pentru câteva ore, în cursul zilei de marți.
Google a înregistrat o creștere masivă a căutărilor legate de fotbalistul Barcelonei (încă). “Messi pleacă de la Barcelona”, “Messi Barca” sau “Ce s-a întâmplat cu Messi” au fost construcțiile cele mai tastate în bara de căutare.
“Messi pleacă de la Barcelona” a cunoscut o creștere de 2300% luni seara, între orele 19:00 și 20:00.
Termenul “Messi” a depășit “coronavirus” în Google Trends, după câteva luni de dominație a căutărilor despre virus.
Și asta s-a întâmplat pe plan global, în căutările din toată lumea. Dacă ne raportăm la regiunea Cataloniei, din Spania, diferența a fost uriașă. 70% din căutări au urmărit fenomenul fotbalistic, doar 30% pe cel epidemic.
Există și zone unde argentinianul nu a reușit să fie pe primul loc, exact acolo unde te aștepți, adică în orașul rivalilor. În Madrid, oraș afectat puternic de epidemie, 53% dintre căutări au rămas în sfera virusului, Messi fiind mai puțin “accesat”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook