Merkel și Macron îi oferă “asistență medicală” lui Alexei Navalny. Spitalul din Rusia refuză transferul
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au oferit sprijin pentru liderul opoziției din Rusia. Alexei Navalny este internat într-un spital din Omsk, Siberia, după ce a fost otrăvit. El este în comă, conectat la un ventilator mecanic.
Macron a spus că Franța va oferi “tot sprijinul necesar”, îngrijire medicală și azil politic pentru Navalny și familia sa. “Situația lui Navalny este îngrijorătoare”, a scris el într-o postare pe Twitter.
Angela Merkel i-a împărtășit opinia. “Sper că se va recupera curând, iar dacă va fi nevoie, vom oferi îngrijire medicală, inclusiv în spitalele germane, dar cererea trebuie să vină de acolo.”.
“Important este să fie lămurite cât mai repede circumstanțele în care s-a produs incidentul. Insistăm asupra acestui fapt pentru că tot ce am auzit până acum este foarte neplăcut. Trebuie să existe transparență.”.
Alexei Navalny este un critic înfocat al lui Vladimir Putin și al regimului de la Kremlin. I s-a făcut rău în timpul unui zbor spre Moscova, iar avionul în care se afla a aterizat de urgență în orașul Omsk, iar acum este internat într-un spital din zonă, aflându-se “în stare critică”, după cum afirmă purtătorul lui de cuvânt.
Conducerea spitalului respectiv refuză să-l transfere într-o unitate mai bine dotată, unde i s-ar putea acorda o îngrijire mai bună. Medicii din Omsk nu au confirmat încă faptul că a fost otrăvit, spun că există mai multe variante pe care le iau în considerare.
Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt, a spus că directorul spitalului a calificat dorința familiei lui Navalny de a-l transfera drept “insuficientă” pentru a justifica un transfer.
“Interdicția de a-l transporta este o tentativă de omor din partea medicilor și a autorităților”, a scris ea pe rețelele sociale.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook