Medicii americani încalcă strategia de prioritizare, pentru a fi vaccinați primii. „Fiecare pentru el”
Pe 14 decembrie, o asistentă din New York a devenit prima persoană care a fost vaccinată împotriva Covid-19 în Statele Unite. În spatele zâmbetului pe care tânăra l-a afișat în fața camerelor de filmat, se ascunde o realitate mult mai puțin veselă: în spitalele din New York, membrii personalului medical se întorc unul împotriva celuilalt pentru a fi vaccinați primii.
Într-o serie de mărturii, majoritatea anonime, New York Times relatează diferitele lovituri sub centura efectuate de asistenți medicali, medici, anesteziști pentru a face primii injecția împotriva Covid-19.
Pe grupurile de WhatsApp a circulat mai întâi un zvon care informa că un chirurg plastic a fost vaccinat înaintea tuturor. Apoi, încetul cu încetul, membrii spitalelor și-au dat sfaturi reciproc pentru a primi vaccinul înainte de data la care le-ar fi venit rândul, trezind suspiciunea unora și stârnind furia altora.
Au urmat denunțuri, scrisori anonime, fraude la cozile de vaccinare, plângeri ale anesteziștilor care au considerat că au fost nedreptățiți în stabilirea ordinii de prioritati etc. O atitudine descrisă ca „fiecare pentru el” de către un medic de la Spitalul Mount Sinai din Manhattan.
Trebuie spus că New York-ul a fost în mod deosebit lovit de primul val al Covid-19 și, în prezent, suferă din cauza celui de-al doilea.
Distribuirea vaccinului este o ușurare, în special pentru personalul spitalelor, copleșit de evenimente și gata să facă orice pentru a primi injecția. „Este clar că suntem gata să ne zdrobim reciproc pentru asta (să fim vaccinați)”, adaugă pentru New York Times un medic al spitalului pentru copii Morgan Stanley.
O distribuție deficitară
În acest moment, vaccinul nu este disponibil în cantități foarte mari – s-au administrat trei milioane de doze săptămâna trecută.
O prioritate specială au lucrătorii din domeniul sănătății și ar trebui să fie vaccinați în prima fază a distribuției în statul New York. Dar este responsabilitatea unităților de sănătate să elaboreze un plan de imunizare după cum consideră potrivit. O situație care provoacă tensiuni între angajati.
Obiectivul declarat peste Atlantic este de a imuniza 100 de milioane de americani până la sfârșitul primului trimestru al anului 2021 și alte 100 de milioane până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru. Cele două vaccinuri autorizate de către autoritățile sanitare din Statele Unite sunt cele de la Pfizer/BioNTech și Moderna.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook