Un medic din Florida a murit la mai mult de două săptămâni după ce a primit un vaccin Covid-19 – o anchetă este în derulare pentru a stabili dacă injectia a jucat un rol.
Dr. Gregory Michael, 56 de ani, ginecolog la Centrul Medical Mount Sinai din Miami Beach, a murit luni după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic, potrivit Palm Beach Post.
Episodul ar fi fost cauzat de lipsa de trombocite. Michael a făcut vaccinul Pfizer pe 18 decembrie, apoi a avut o „reacție puternică”, potrivit soției sale, Heidi Neckelmann.
Într-o postare pe Facebook Neckelmann a spus că Michael s-a dus la spital trei zile mai târziu, cu pete pe piele care indicau că ar fi putut avea o hemoragie internă.
The love of my life, my husband Gregory Michael MD an Obstetrician that had his office in Mount Sinai Medical Center in…Posted by Heidi Neckelmann on Tuesday, January 5, 2021
Medicii au stabilit că are un număr scăzut de trombocite, pe care au încercat să îl aducă la un nivel normal, dar fără rezultat.
„În îngrijirea sa au fost implicați experți din toată țara. Indiferent ce au făcut, numărul de trombocite a refuzat să crească”, scrie soția sa.
A fost „conștient și energic pe tot parcursul procesului” până când boala l-a făcut să sufere un accident vascular cerebral, care l-a ucis în „câteva minute”, completează ea.
Departamentul de Sănătate din Florida a declarat că medicii legiști din Miami conduc ancheta – și vor furniza concluziile lor Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Pfizer, care a dezvoltat vaccinul, declară că va lansa propria anchetă asupra decesului.
„Cercetăm activ acest caz, dar momentan nu credem că există o legătură directă cu vaccinul”, a declarat compania într-un comunicat.