O terasă din Paris este evacuată de urgență din cauza nerespectării distanțării fizice. Imaginea a fost redistribuită de mii de ori pe rețelele de socializare în acest weekend. Un polițist le cere clienților să părăsească locul imediat. Mai mult, le impune și să poarte mască, fără să țină cont că au autorizația de a scoate masca atât timp cât sunt așezați la mese.
„Părăsiți locul, nu este nici un metru distanță”, le ordonă politistul clienților uimiți. Videoclipul a stârnit multe reactii pe rețelele de socializare, mulți catalogând aceste imagini drept suprarealiste, chiar și în contextul epidemic.
„Cred că există o problemă de atitudine a polițiștilor față de cetățeni”
În emisiunea Les Grand Gueules, cronicarii și invitații revin asupra acestui incident:
Marie-Anne Soubré (avocat): „Au dreptate cu privire la faptul că oamenii erau prea apropiați, dar greșesc cu privire la modul de abordare a situației! Le-ar putea spune doar să mute scaunele! Înțeleg că este acolo pentru a impune ordinea, dar dacă aș fi șeful lui, i-aș spune: Rambo, calmează-te!”.
Didier Giraud (fermier): „Este un videoclip în care nu vedem ce s-a întâmplat înainte. Nu te comporti așa fără motiv, dacă ești polițist”.
Charles Consigny (avocat): „Există mai multe probleme în acest videoclip. Avem impresia că suntem în Venezuela, sub conducerea lui Maduro. Sincer, este grav, mai ales când avem comentariile oamenilor care încearcă să justifice comportamentul polițiștilor, spunând că acest lucru este normal. Și arată, de asemenea, că toți liderii care decid măsurile nu știu cum sunt puse acestea în aplicare. Cred că există o problemă cu atitudinea polițiștilor față de cetățeni. Sunt în slujba cetățenilor, nu invers. Tot mai mulți ofițeri de poliție nu mai știu cum să vorbească normal oamenilor”.
Sursa: BFMTV