Măștile făcute din cupe de sutien, sold out în doar câteva minute, în Japonia

Știi deja că la începutul pandemiei, întreaga lume s-a confruntat cu o criză a măștilor de protecție, așa că oamenii au apelat la tot felul de soluții trăsnite pentru a-și acoperi fața când ieșeau pe stradă. Cele care au stârnit cel mai mult amuzamentul au fost măștile făcute din cupe de sutien.

În Japonia, un brand de lenjerie intimă a făcut, prima dată în glumă, măști de protecție din cupele de sutien pe care le mai aveau pe stoc. Unele erau făcute din sutiene simple, iar altele chiar din sutiene cu dantelă. Apoi au pus fotografiile pe rețelele de socializare, iar oamenii au reacționat rapid.

Pentru că interesul era crescut, compania a scos la vânzare un lot restrâns de doar 50 de măști. Japonezii au fost atât de încântați de aceste măști, încât stocul a fost sold out în doar câteva minute. 14 dolari au plătit oamenii pentru o astfel de mască.

Acest succes neașteptat le-a dat incredere patronilor fabricii, care au anunțat că vor scoate în curând un nou lot de măști făcute din cupe de sutien.

Exit mobile version