Un incendiu a izbucnit în jurul orei 05:00 într-un pavilion al Spitalului „Matei Balș”. Patru persoane au decedat și mai mulți răniți au fost transferați la alte spitale. Patru saloane de la parter au fost afectate – a fost o ardere generalizată, cu degajări mari de fum și cu posibilități reale de extindere la etajul 1, pe fațadă.
Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, iar Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că există cel puțin două piste. „O problemă punctuală, o greșeală individuală, pe de altă parte, datoria noastră este să ne uităm la probleme din sistem“, a spus el.
Unul dintre pacienții internați a povestit cum a resimțit tragedia. „Singurul lucru pe care l-am auzit a fost „Rămâneți în camere”, când a început să fie fum peste tot. După aceea a fost explozia, s-a stins lumina, s-a oprit oxigenul la care eram legat și s-a făcut liniște”.
„Nimeni nu spunea „Stați linistiți, venim să vă scoatem” sau ceva, să știi că nu te-au părăsit acolo!”.
„Minute în șir se auzeau doar pompierii la parter”, a adăugat el pentru AlephNews.