Ușile Marii Britanii se deschid din nou. Cel puțin în parte. Guvernul britanic a dezvăluit astăzi primele relaxări ale regimului de carantină implementat pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Începând cu 10 iulie, turiștii din Germania, Franța, Spania sau Italia nu vor mai trebui să se izoleze la sosirea pe pământ englez. Regula se aplică numai la sosirile în Anglia, izolarea de 14 zile rămâne obligatorie pentru cei care sosesc în Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord.
„Astăzi vom face un nou pas în redeschiderea graduală a țării noastre”, a declarat secretarul Transporturilor, Grant Shapps.
O carantină care se aplică și rezidenților britanici
Marea Britanie a fost una dintre țările europene cele mai afectate de epidemia Covid-19, cu cel puțin 44.000 de decese, însă numărul de cazuri a scăzut și țara a început să ridice restricțiile impuse în timpul unei izolări care a durat trei luni. Doar orașul Leicester, situat în Midlands, a trebuit să revină la măsuri dure de izolare. „Virusul este în continuare printre noi iar cazurile din Leicester au arătat acest lucru”, a avertizat Boris Johnson în timpul discursului prin care a anunțat că pub-urile și restaurantele urmează să se redeschidă sâmbătă în toată țara.
Măsura de carantină de 14 zile s-a aplicat până acum oricărui nou venit, inclusiv rezidenților britanici care soseau în Regatul Unit. Măsura a înfuriat companiile aeriene și a determinat multe alte țări să decidă restricții reciproce similare.
Până la 75 de țări implicate?
Guvernul Marii Britanii se așteaptă ca aceste măsuri să fie acum ridicate de țările care se află pe lista scutirilor, dar negocierile sunt încă în curs. El a spus, totuși, că Londra nu va ezita să re-impună restricții dacă numărul de cazuri ar crește în statele respective.
O listă completă de țări care beneficiază de scutiri va fi făcută publică în această seară. Este vorba de aproape 75 de țări, potrivit unor surse din mass-media.
Guvernul premierului Boris Johnson trebuia să publice lista la începutul săptămânii, dar anunțul a fost întârziat din cauza neînțelegerilor cu guvernul local din Scoția. Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor „pune în aplicare propria lor abordare privind scutirile”, a declarat guvernul britanic vineri.