Marea Britanie devine prima țară din lume care permite voluntarilor să fie expuși virusului SARS-Cov-2, cu scopul de a aprofunda cercetarea medicală în contextul panemiei. Studiul va începe peste o lună și va urmări până la 90 de voluntari sănătoși, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, expuși la COVID-19 într-un mediu sigur și controlat pentru a crește înțelegerea modului în care virusul afectează oamenii, spune guvernul.
Va fi utilizată versiunea clasică a virusului, care a circulat în Anglia începând cu martie 2020.
Studiul caută să determine care este cea mai mică încărcătură virală necesară pentru a provoca infectarea. Voluntarilor li s-ar putea administra vaccinuri care se află în faza de testare înainte de a fi expuși la virus. Voluntarii vor fi despăgubiți pentru participare.
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor, Kwasi Kwarteng, a declarat că studiul va ajuta la identificarea celor mai bune și mai eficiente vaccinuri anti-Covid.
„Studiile pe oameni vor avea loc în Marea Britanie și vor ajuta cercetătorii să-și aprofundeze cunoștințele cu privire la modul în care coronavirusul afectează oamenii și vor putea în cele din urmă contribui la dezvoltarea rapidă a vaccinurilor”, a spus el.
Grupul de lucru pentru vaccinuri al guvernului, Imperial College London, Royal Free London NHS Foundation Trust și compania clinică hVIVO, care a fost pionierul modelelor de studii virale umane, lucrează la acest studiu.
Sursa: Reuters