Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie are în vedere o propunere de restricționare a utilizării vaccinului Oxford/AstraZeneca pentru persoanele tinere, din cauza îngrijorărilor legate de formarea cheagurilor de sânge, informează Channel 4 News.
„Două surse au declarat postului că, deși datele sunt încă neclare, există argumente în creștere pentru a justifica administrarea unui vaccin diferit persoanelor mai tinere – cel puțin celor sub 30 de ani”.
Autoritatea de reglementare din Marea Britanie, MHRA, a declarat anterior că beneficiile vaccinului în prevenirea Covid depășesc cu mult orice risc posibil de formare a cheagurilor de sânge.
MHRA nu a oferit o reacție în legătură cu afirmațiile Channel 4.