Marea Britanie| Creștere de 80% a numărului de cazuri noi, într-o săptămână
Marea Britanie este țara în care epidemia accelerează cel mai rapid (+77% sau 2.532 cazuri noi pe zi), înaintea Ecuadorului (+59%, 1.322) și a Franței (+33%, 7.680), dintre cei care au înregistrat, în medie, peste 1000 de cazuri zilnice în ultima săptămână. Urmează Israel (+31%, 2.888), Italia (+15%, 1.466), Germania (+12%, 1.314) și Spania (+11%, 9.375).
În funcție de regiune, tendința este în continuare ascendentă în Europa (+19% față de săptămâna trecută), în Orientul Mijlociu (+17%) și Asia (+11%). În privința celorlalte continente, tendința este încă încetinită: în Oceania (-43%), America Latină (-17%) și America de Nord (-13%). La nivel global, au fost înregistrate, în medie, 264.957 de cazuri noi zilnic, o rată echivalentă cu cea din săptămâna trecută.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook