Mai mult de jumătate dintre britanicii de peste 80 de ani au fost vaccinați anti-Covid. 140 de injecții pe minut

Ministrul Sănătății din Marea Britanie afirmă, într-o postare pe Twitter, că mai mult de jumătate dintre britanicii cu vârsta de 80 de ani și peste au fost deja vaccinați cu cel puțin o doză a vaccinului anti-Covid. „Sunt încântat că mai bine de jumătate dintre cei de peste 80 de ani au fost vaccinați. Fiecare doză ne aduce mai aproape de normalitate”, a scris Matt Hancock.

Premierul Boris Johnson confirmă că viteza cu care se administrează vaccinul este „incredibilă”, Regatul Unit administrând, în medie, 140 de doze pe minut.

Guvernul a anunțat că plănuiește ca, până în septembrie, fiecare adult să fi primit deja măcar o doză a vaccinului.

„Ne propunem să oferim fiecărui adult o primă doză, până în septembrie. Dacă o putem face mai repede, bine, dar ăsta este planul”, a spus ministrul de Externe, Dominic Raab, pentru Sky.

Englezii speră ca 88% dintre persoanele cu risc crescut să primească prima doză până la mijlocul lui februarie, iar până la începutul primăverii să ajungă la un procent de 99% pentru acest grup.

3,5 milioane de britanici au primit până acum prima doză, iar 324,000 au fost vaccinați în ultimele 24 de ore.

Exit mobile version