Magazinele Apple se redeschid, dar vor fi diferite
Cumpărăturile din magazinele Apple vor fi o experiență foarte diferită după ce compania va redeschide cele peste 500 de locații din toată lumea, închise din cauza pandemiei de coronavirus.
Până acum, aproape 100 de magazine Apple din toată lumea au fost deja redeschise, însă cu măsuri sporite de siguranță, ca verificarea temperaturii clienților la intrare, curățenie și igienizare frecventă iar personalul și clienții sunt obligați să poarte măști. Totodată, Apple limitează numărul de persoane care au acces simultan în magazine și, pentru anumite locații, va introduce sisteme de livrare la domiciliu.
Redeschiderea unui magazin depinde de foarte multe variabile, spune Deirdre O’Brien, vice-președinte pentru zona de retail la Apple.
„Analizăm fiecare informație disponibilă — inclusiv condițiile locale, tendințele pe termen scurt și lung, dar și recomandările autorităților din sănătate de la plan local și național”, scrie ea într-o declarație de presă. „Nu vom lua decizii pripite, iar dacă un magazin se redeschide, asta nu înseamnă că, dacă condițiile locale o impun, nu vom lua măsura reînchiderii lui.”
În China, magazinele Apple au fost deschise în condiții de siguranță, se arată într-un comunicat al companiei. Toate cele 42 de locații din China au fost închise în februarie, pentru o lună de zile, în perioada de vârf a epidemiei.
În Statele Unite, Apple a deschis câteva magazine, dar cu program redus, conform legislației locale. Primul magazin a fost deschis săptămâna trecută în Boise, Idaho. Compania are 510 magazine în toată lumea, din care 271 sunt în Statele Unite.
Apple a redeschis și un magazin din Seoul, capitala Coreei de Sud, dar și toate magazinele din Australia și Austria. Magazinele din Germania au fost și ele deschise săptămâna trecută.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook