Macron instituie restricții de circulație în toată țara, timp de o lună. Discursul președintelui
În fața unui „al treilea val” al epidemiei Covid-19, președintele Macron a decis extinderea restricțiilor pe întreg teritoriul și ajustarea calendarului școlar. Confruntat cu noul focar epidemic, președintele solicită „mobilizarea tuturor” în aprilie. După un an de restricții, el cere fiecăruia „un efort suplimentar”, de „protejare” a „bolnavilor” și „copiilor noștri”, a spus el în timpul unui discurs de la Palatul Elysée. Noua strategie de sănătate a executivului va fi susținută joi de premier, în fața Parlamentului, și supusă unui vot consultativ al deputaților și senatorilor.
Restricțiile de călătorie, extinse pe întreg teritoriul
Este sfârșitul măsurilor „locale”. „Nicio regiune nu este scutită”, a spus șeful statului, insistând asupra puterii variantei engleze. Drept urmare, limitarea călătoriilor, care din 18 martie privea 19 departamente, va fi extinsă pe întreg teritoriul. De sâmbătă seară, timp de patru săptămâni, francezii nu se vor mai putea deplasa într-un perimetru mai mare de 10 km, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat.
Excepții pentru călătorii în weekendul de Paște
Se vor face excepții pentru călătoriile din weekend-ul de Paște. Pe de altă parte, „controalele și sancțiunile” vor fi „întărite pe drumurile publice, pentru a limita adunările” și pentru „a controla consumul de alcool”.
Școlile închise timp de trei săptămâni, vacanța de primăvară unificată
Se reia învățământul la distanță. Școlile nu vor mai primi elevii începând de săptămâna viitoare. Până sâmbătă, 10 aprilie, lecțiile pentru elevii de grădiniță, scoală primară, gimnaziu și liceu vor fi „la distanță”. Vacanța de primăvară începe pe 12 aprilie, pentru o perioadă de două săptămâni. Pe 26 aprilie, timp de o săptămână, lecțiile se vor relua față în față în școalile primare și grădinițe și de la distanță pentru elevii de gimnaziu și liceu. Pe 3 mai se vor redeschide toate școlile.
Studenții vor mearge la universitate o zi pe săptămână.
Șomaj parțial pentru părinții care trebuie să-și îngrijească copiii
Ca urmare a închiderii grădinițelor, școlilor, colegiilor și liceelor timp de trei săptămâni, șeful statului a reamintit că părinții care trebuie să aibă grijă de copii și nu pot lucra de acasă „vor avea dreptul la șomaj parțial”. Pentru angajați, comercianți, lucrători independenți, antreprenori și întreprinderi, „toate măsurile vor fi extinse”.
Campanie de vaccinare accelerată
„Vaccinați, vaccinați, vaccinați fără răgaz”. Emmanuel Macron vrea să accelereze vaccinarea prin stabilirea de noi obiective: persoanele peste 60 de ani pot fi vaccinate începând cu 16 aprilie, cei peste 50 de ani vor avea acces pe 15 mai. În cele din urmă, toți francezii care doresc să fie vaccinați vor putea face acest lucru de la mijlocul lunii iunie. De asemenea, va fi adoptată o „strategie specifică” pentru „profesiile cele mai expuse”, cum ar fi profesorii și forțele de ordine.
Consolidări ale serviciilor de reanimare
Emmanuel Macron a lăudat „acțiunea remarcabilă a personalului medical, în special echipele de reanimare și îngrijire critică”, și a anunțat că „sunt și vor fi susținute în următoarele zile prin consolidări suplimentare”. Numărul paturilor de terapie intensivă, care a crescut deja la 7.000, va ajunge la puțin peste 10.000, a adăugat el.
Toate magazinele neesențiale se închid
Ca urmare a instaurării măsurilor restrictive pe tot cuprinsul țării, toate „magazinele vor fi închise pe întreg teritoriul metropolitan, conform listei deja definite”, a spus Emmanuel Macron. Numai companiile considerate esențiale vor rămâne deschise.
Munca de acasă trebuie „sistematizată”
În ceea ce privește munca de acasă, care „este, fără îndoială, cea mai eficientă măsură”, aceasta va fi „sistematizată”. „Fac apel la toți lucrătorii și angajatorii să recurgă la ea ori de câte ori pot”, a spus Emmanuel Macron.
Cultură, baruri, restaurante… O redeschidere treptată, de la „mijlocul lunii mai”
Locuri de cultură și sport, baruri, restaurante, cafenele, magazine… Datorită „eforturilor din aprilie”, Emmanuel Macron dorește să „redeschidă treptat țara” de la „mijlocul lunii mai”. „Urmează să construim, între mijlocul lunii mai și începutul verii, un program de redeschidere treptată”, însoțit de „reguli stricte”, promite el, pentru a „reveni treptat la o viață normală”.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook