Liderul suprem iranian, Khamenei, ironizează „spectacolul” alegerilor din SUA. „Asta e democrația americană”
Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, critică „așa zisa” democrație americană și alegerile care sunt în desfășurare acum în Statele Unite, unde Donald Trump s-a lansat într-o bătălie juridică înainte de sfârșitul numărătorii voturilor, acuzându-i pe democrați de fraudă electorală.
„Ce spectacol! Un candidat spune că sunt cele mai fraudate alegeri din istoria Statelor Unite. Cine spune asta? Chiar președintele în funcție. Rivalul acestuia spune că Trump vrea să manipuleze alegerile. Acestea sunt alegerile din Statele Unite și democrația americană”.
Trump a cerut în instanță să fie oprită numărătoarea în patru state cheie, după ce Biden a recuperat diferența inițială. Spre exemplu, în Pennsylvania, voturile sunt acceptate atât timp cât au fost trimise prin poștă cel târziu pe 3 noiembrie, ziua alegerilor. Asta însemnă că voturile pot fi numărate până vineri.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook