Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, îi provoacă pe pasionații de fotografie din Regatul Unit să participle la „Hold Still”, un proiect inedit, plin de emoție. Britanicii trebuie să trimită cele mai expresive portrete, făcute în perioada de izolare, iar fotografiile selectate, în numar de 100, vor alcătui o expoziție virtuală pe pagina National Portrait Gallery.
“Chiar dacă suntem singuri, cu toții putem crea ceva împreună”, este mesajul Campaniei “Hold Still”.
Portretele pot fi făcute cu telefonul sau camerele foto și vor fi însoțite de o scurtă descriere. Selecția va ține cont nu de calitate sau tehnică, ci doar de emoțiile transmise de imagini. Perioada de înscriere pentru „Hold Still” se încheie pe 18 iunie.
Ducesa de Cambridge a făcut câteva fotografii, care respectă criteriile proiectului și care au strâns milioane de aprecieri pe rețelele sociale.
În calitate de patron al muzeului, Ducesa va lucra cu echipa National Portrait Gallery, în frunte cu directorul Nicholas Cullinan, pentru a curatoria expoziția virtuală, care va fi gratuită.
Ducesa de Cambridge a absolvit Istoria Artei, este pasionată de fotografie ți semnează toate portretele oficiale ale celor trei copii ai săi, Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte.
National Portrait Gallery din Londra și-a deschis porțile în 1856 și expune portretelor personalităților importante din istoria Marii Britanii adăpostind, pe lângă tablouri, și un număr mare de fotografii, sculpturi, desene și caricaturi.