Antrenorul Jose Mourinho a fost înlăturat de la conducerea tehnică a clubului de fotbal Tottenham Hotspur. Fostul mijlocaș Ryan Mason va asigura interimatul până la finalul sezonului, alături de preparatorul fizic Chris Powell.
Un nou manager va fi numit în vară. Tottenham a avut un parcurs foarte slab în 2021, după ce în decembrie anul trecut se afla pe prima poziție în Premier League.
Mourinho antrena echipa din decembrie 2019 și ocupa în prezent poziția a 7-a în prima ligă engleză.
Anunțul vine la câteva ore după ce Tottenham a devenit una dintre cele șase echipe britanice care va participa la controversata European Super League, o competiție care nu este recunoscută de UEFA și FIFA și care urmează să debuteze în sezonul copetițional 2022/2023.