Jeff Bezos pleacă în spațiu cu primul zbor cu echipaj uman realizat de compania pe care o conduce

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, pleacă în spațiu pe 20 iulie, cu primul zbor cu echipaj uman organizat de compania sa, Blue Origin. Mark Bezos, fratele mai mic al miliardarului, face parte din echipaj. „De când aveam cinci ani visez să călătoresc în spațiu”, spune Bezos, în vârstă de 57 de ani. „Pe 20 iulie voi pleca în compania fratelui meu. Este cea mai mare aventură, alături de prietenul meu cel mai bun.”

Bezos va deveni primul miliardar implicat în domeniul călătoriilor spațiale care va călători cu o rachetă în care a investit.

Capsula de pe racheta New Shepard are o capacitate de 6 persoane, va efectua un zbor de 11 minute și va ajunge la aproape 100 de kilometri deasupra pământului.

Blue Origin va oferi publicului larg oportunitatea de a călători în spațiu, în viitor.

Jeff Bezos a fondat Blue Origin în anul 2000, iar compania a efectuat până acum doar zboruri de testare, fără echipaj la bord.

Exit mobile version