Jeff Bezos: Drumul din suburbiile Seattle-ului până în spațiu

Miliardarul Jeff Bezos, fondator al platformei Amazon, urmează să zboare marți în spațiu la bordul rachetei New Shepard dezvoltată de Blue Origin, companie pe care o conduce. Drumul lui Bezos, de la inființarea unui startup de comerț online într-un garaj din suburbiile orașului american Seattle, până la zborul în spațiu, un vis pe care antreprenorul l-a avut de la vârsta de 5 ani:

1964: Pe 12 ianuarie se naște Jeffrey Preston Jorgensen, în Albuquerque, New Mexico (SUA), fiul lui Jacklyn Gise și Ted Jorgensen. Este apoi adoptat de Miguel Bezos.

1986: Devine absolvent al Universității Princeton, după ce a studiat inginerie electrică și IT.

1990: Se angajează la banca de investiții D.E. Shaw & Co și devine curând cel mai tânăr vicepreședinte al companiei.

1993: Se căsătorește cu MacKenzie Tuttle, pe care a întâlnit-o la D.E. Shaw & Co.

1994: Își dă demisia și se mută în Seattle pentru a-și deschide un magazin virtual de cărți, cu sediul într-un garaj aflat în suburbiile orașului.

1995: Amazon vinde prima carte și începe să se extindă și să diversifice rapid produsele comercializate.

2000: Înființează Blue Origin, un startup care dezvoltă rachete spațiale.

2006: Amazon lansează serviciul de cloud Amazon Web Services și Amazon Unbox, platforma video-on-demand care este redenumită mai târziu Amazon Prime Video.

2007: Amazon lansează Kindle, un dispozitiv portabil folosit pentru a citi cărți electronice.

2012: Blue Origin începe testele pentru racheta New Shepard.

2019: Jeff și MacKenzie divorțează după 25 de ani de căsnicie. Au patru copii împreună.

2021: Bezos se retrage din funcția de CEO al Amazon pe 5 iulie, dar rămâne președinte executiv al gigantului de comerț online. Are o avere de 206 miliarde de dolari.

Exit mobile version