#JarreteLoreal a urcat rapid în tendințele Franței pe Twitter
Hashtag-ul #JarreteLoreal a urcat rapid în tendințele Franței pe Twitter, după ce grupul a anunțat că va înceta să folosească cuvinte precum „alb” pentru a-și promova produsele.
Ca urmare a mișcării globale împotriva rasismului, companiile mari fac bilanțul practicilor lor.
Recent, grupul de produse cosmetice L’Oréal a dorit să se implice.
Într-un comunicat de presă publicat în limba engleză sâmbătă, 27 iunie, brandul a anunțat că „elimina cuvintele alb / albire, (white / whitening) și deschis/ luminos (fair/fairness, light/lightening) din toate produsele sale destinate uniformizării pielii”.
Compania nu a oferit mai multe detalii, în special cu privire la retragerea produselor de pe rafturi.
După aceste anunțuri, pe Twitter a fost lansată o campanie de boicot. Hashtag-ul #JarreteLoreal (#OprescLoreal) a urcat rapid în tendințele rețelei sociale din Franța.
Utilizatorii de internet se filmează singuri aruncând produsul L’Oréal în coșul de gunoi.
Un videoclip cu mai mult de o mie de aprecieri, arată un produs de bronzare care sfârseste la coș. „Dacă L’Oréal nu mai vrea albi … Nici eu nu vreau să mă mai bronzez cu ajutorul lor!”, scrie utilizatorul.
Si L'Oréal ne veut plus de blancs… Moi je ne veux plus qu'ils me fassent bronzer ! #JarreteLoreal#BoycottLoreal pic.twitter.com/Ol3FhN0Hcm
— Snocxuatrom (@lavilledusud) June 27, 2020
Cazul a fost preluat și de politicieni. De exemplu Philippe de Villiers, cunoscut pentru pozițiile sale controversate. „Dacă aceasta companie franceza emblematica îi face pe clienții săi să se simtă rușinați de culoarea pielii lor în numele acestei ideologii delirante, îi rog pe toți galii refractari să nu mai folosească L’Oréal”, a răspuns el.
Si ce fleuron français fait peser sur ses clients la honte de leur couleur de peau au nom de cette idéologie délirante, je demande à tous les gaulois réfractaires d'arrêter Loréal. #jarreteloreal
— Philippe de Villiers (@PhdeVilliers) June 27, 2020
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook