de Gelu Chetraruc
Festivalul de jazz de la Gărâna are loc în perioada 6 – 9 august, cu mai multe restricţii. Din cauza pandemiei, mulţi artişti programați inițial nu vor putea urca pe scena din Poiana Lupului.
Marius Giura, organizatorul Festivalului, a renunţat la concertele de pe scenele mici de la Hanul La Răscruce şi Biserică din cauza măsurilor restrictive impuse de autorităţi. Marius mai spune că a întâmpinat şi piedici care ţin de finanţări, dar şi de alegerea artiştilor. Chiar şi în aceste condiţii anul acesta pe scena Festivalului de la Gărîna vor urca nume sonore la JAZZ-ului mondial.
Primul lot de 500 de bilete a fost epuizat în doar câteva ore. În funcţie de relaxările care se anunţă în următoarea perioadă vor fi scoase la vânzare şi alte bilete. „Sper ca până în august lucrurile se vor ameliora din toate punctele de vedere şi să mi se permită să am un public extrem de doritor la ediţia de anul ăsta„.
„Pe scenă, faţă de line up-ul stabilit iniţial, care era bătut în cuie înainte de pandemie, am pierdut toţi artiştii americani, firesc, nu poate veni nici unul, dar şi foarte mulţi artişti din Europa, din țările în care situaţia este încă nesigură şi neclară, aşa numitele ţări roşi. Nu este line up-ul pe care l-aş fi dorit, binenţeles, dar până la urmă am găsit soluţii să fie extrem de atractiv„, spune organizatorul festivalului.
La Gărâna te întâlnești vara asta cu Nils Petter Molvaer, „un norvegian care este atât de îndrăgostit de Gărâna încât a spus că vine în orice condiţii. Este unul dintre marii trompetişti ai lumii. Te întâlnești și cu trio-ul austriac David Helbock, cu Vasko Atanasoski, un muzician din Slovenia care vine cu un grup mixt de italieni și sârbi, cu cvartetul Koadrivium, condus de Markus Stockhausen din Germania. Tot din Germania vine un pianist extrem de bun, Edgar Knekht, apoi din Islanda , grupul ADHD un grup foarte la modă şi care cântă extrem de modern şi de agresiv, și cu Şhri, un muzician pe care mi-l doresc enorm şi cred că până la urmă o să depăşim toate riscurile, un muzician indian care trăieşte la Londra de foarte mult timp, şi are un ultim proiect absolut fabulos cu muzică dedicată în întregime lui Eberhard Weber, prima mare vedetă care a venit la Gărâna, în opinia mea, cel mai bun basist din istorie. Din păcate nu mai poate cânta dar uite ca are prozeliţi care cântă în stilul lui şi sunt convins că va fi o mare revelaţie.”