Unul din cinci cazuri Covid diagnosticate în februarie în Israel a fost raportat la copii cu vârsta sub 10 ani, în timp ce țara înregistrează o scădere semnificativă a ratei mortalității în rândul populației în vârstă, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății.
Campania de vaccinare a Israelului a început în decembrie, iar prima etapă a fost dedicată cetățenilor peste 60 de ani. Acum, autoritățile oferă vaccinul tuturor celor cu vârsta de 16 ani și peste.
Dr. Sharon Alroy Preis, șefa serviciilor de sănătate publică din Ministerul Sănătății, a atras atenția asupra unei creșteri accentuate a ratei mortalității Covid în rândul tinerilor, o tendință invers proporțională cu evoluția ratei în cazul vârstnicilor.
Conform datelor publicate la sfârșitul lunii ianuarie, unul din 10 (11,2%) cazuri noi era legat de copii cu vârste cuprinse între 0 și 9 ani. La sfârșitul lunii februarie, acest procent a urcat la aproape unul din cinci, sau 19,7%.
În ciuda creșterii abrupte, doar doi copii sub 10 ani sunt internați în stare gravă.
Morbiditatea se „deplasează” către tineri
O ușoară creștere a numărului cazurilor a fost, de asemenea, observată în ultima lună la tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani (de la 20,1% la 22,47%) și la cei cu vârsta cuprinsă între 20-29 (de la 19,83% la 21%).
În cazul persoanelor cu vârsta sub 30 de ani, procentul a urcat de la 51,16% în ianuarie, la 63,23% în februarie – două din trei noi infectări diagnosticate aparțin acestei grupe de vârstă.
O scădere accentuată a cazurilor începe să fie observată la cei cu vârsta peste 50 de ani. Grupa de vârstă 50-59 a trecut de la 9,5% din totalul cazurilor în ianuarie, la 7,4% în februarie; grupa de vârstă 60-69 a trecut de la 6,4% în ianuarie, la 3,8% luna următoare; cei cu vârsta cuprinsă între 70 și 79 de ani au trecut de la 3,3% la 1,8%; iar cei peste 80 de ani au trecut de la 2,34% la 1,32%.
Experții consideră că noua tendință se datorează faptul că majoritatea celor peste 50 de ani au fost vaccinați anti-Covid și astfel morbiditatea se « deplasează » către populația mai tânără.
Întrucât cei sub 30 de ani au intrat abia în ultima etapă a vaccinării, doar 30,8% dintre cei cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani au primit ambele doze de vaccin și doar 9,8% în cazul grupei de vârstă 10 – 19 ani.
Sursa: YNet News