Rapoarte false conform cărora vaccinarea împotriva Covid-19 poate induce sterilitate îi descurajează pe unii americani să primească injecția și îi obligă pe profesioniștii din domeniul sănătății să le demonstreze pacienților că ceea ce au citit online nu are nicio bază științifică.
Informațiile sunt răspândite în special pe rețelele de socializare precum Facebook, unde putem citi că 97% dintre vaccinați devin sterili, că o relație sexuală cu un bărbat imunizat este suficientă pentru a dăuna fertilității unei femei și că astfel „o întreagă generație” ar putea fi sterilizată.
Pe măsură ce ritmul campaniei de vaccinare încetinește în Statele Unite, afirmațiile eronate complică sarcina administrației Biden, care și-a stabilit obiectivul de a atinge imunitatea colectivă. Aproape două treimi dintre persoanele care sunt împotriva vaccinării își fac griji cu privire la consecințele asupra fertilității lor, potrivit unui studiu publicat la începutul lunii mai.
Jumătate dintre persoanele care nu au primit încă o doză spun că se tem că „vaccinul împotriva Covid-19 ar putea avea un efect negativ asupra fertilității lor în viitor”, afirmă pentru AFP Ashley Kirzinger de la Kaiser Family Foundation, un ONG urmărește educarea publicului cu privire la problemele de sănătate. Dintre cei cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, 50% dintre femei și 47% dintre bărbați își exprimă astfel de îngrijorări.
„Nicio dovadă”
Excluderea femeilor însărcinate din studiile clinice timpurii a contribuit la crearea acestor temeri, iar noua rundă de dezinformare a grupurilor anti-vaccin coincide cu încetinirea campaniei în SUA. „Ei recicleaza informații care reprezentau deja o sursă de îngrijorare pentru vaccinurile existente și le aplică noilor vaccinuri, chiar dacă nu există o bază științifică pentru asta”, spune Devon Greyson, profesor la Universitatea din Massachusetts Amherst.
Mesajele se adresează femeilor, deoarece, pentru ele „fertilitatea este o chestiune foarte intimă”, adaugă Devon Greyson. „Așadar, dacă vrei să cauți o sperietoare, a spune că „vaccinul te va face steril funcționează excelent”.
„Îngrijorările legate de fertilitate și vaccinuri atinge zona care, pentru multe femei, reprezintă feminitatea”, este de acord Katharine O’Connell White, profesor de ginecologie la Școala de Medicină a Universității din Boston. „Nu există dovezi care să sugereze că vaccinul poate provoca infertilitate”, au reamintit într-o declarație comună trei instituții medicale – Colegiul American de Obstetricieni și Ginecologi, Societatea Americană de Medicină a Reproducerii și Societatea de Maternitate.
Chiar dacă peste 585.000 de americani au murit din cauza Covid-19, mulți sunt încă reticenți să primească vaccinul, iar profesioniștii din domeniul sănătății încearcă să-i convingă că teama de a nu putea avea copii este nefondată.
Chestiune de încredere
„Le spun întotdeauna pacienților mei să printeze lucruri pe care le văd și care li se par înfricoșătoare. Și apoi vorbim despre asta”, explică Katharine O’Connell White. Dar cei mai sceptici nu au suficientă încredere în medici.
Persoanele care se opun puternic vaccinării nu solicită sfatul medicului, potrivit Abinash Virk, specialist în boli infecțioase. Faptul că problemele legate de sănătatea femeilor au fost uneori ignorate de profesioniștii din domeniul sănătății joacă un rol în această problemă.
„Din punct de vedere istoric, nevoile femeilor au fost adesea trecute cu vederea în cercetarea științifică. De multe ori, acest lucru se datorează faptului că persoana care conduce studiul nu este o femeie ”, spune Katharine O’Connell White. Deoarece alegerile de sănătate ale familiilor revin adesea femeilor, respingerea acestor informații false este esențială, mai ales că vaccinarea cu Pfizer-BioNTech tocmai a fost deschisă copiilor americani de la vârsta de 12 ani.
Obținerea imunității colective necesită ca o mare parte a populației țării, inclusiv copiii, să fie vaccinată, deoarece cu cât sunt mai mulți oameni imunizați, cu atât mai puțin se poate răspândi virusul. Și dezinformarea despre vaccinuri este o barieră. „Este greu să scapi de informațiile false”, adaugă Katharine O’Connell White. „Ele prind mult mai ușor decât adevărul, care este simplu și plictisitor”.
Sursa: Le Figaro