Băuturile acidulate dietetice, pe care mulți dintre cei care țin la siluetă le preferă, te fac să acumulezi kilograme în loc să te ajute să-ți menții greutatea sau să elimini un eventual exces, arată un nou studiu. Sucraloza, substanță întâlnită în băuturile dietetice Coca Cola, Pepsi, dar și ale altor producători, crește apetitul alimentar în cazul femeilor sau al persoanelor supraponderale.
Același efect este observat și în cazul bărbaților cu greutate normală.
Cercetătoarea Kathleen Page spune că „băuturile îndulcite artificial păcălesc creierul să inducă senzația de foame, ceea ce te poate face să consumi mai multe calorii”.
Gavin Partington, director al Asociației Britanice a Băuturilor Răcoritoare, crede că studiul ar trebui tratat cu prudență, pentru că se bazează „pe un număr mic de participanți”.
„Îndulcitorii artificiali sunt siguri, potrivit autorităților de reglementare din domeniu, motiv pentru care sunt folosiți pe scară largă în domenii precum cel alimentar, farmaceutic, medical”, spune el. „Utilizarea lor le-a permis producătorilor să reducă procentul de zahăr din băuturi cu 43,5% între martie 2014 și martie 2020.”
Sucraloza este de 600 de ori mai dulce decât zahărul și nu are calorii.
Boli asociate
Mulți oameni preferă produsele care înlocuiesc zahărul cu sucraloza, deși s-a descoperit o legătură între îndulcitorul artificial și diabetul de tip 2, potrivit Prof Page, o asociație din Los Angeles.
De altfel, sucraloza afectează flora intestinală, potrivit altor studii.
Băuturile îndulcite artificial „cresc riscul de deces”, iar consumatorii sunt mai afectați de bolile cardiovasculare, avertizează cercetătorii.
Experții Universității Zhengzhou din China au monitorizat 1,2 milioane de adulți timp de 20 de ani pentru a descoperi efectele consumului de băuturi răcoritoare.
Sursa: The Sun