Încă un vaccin cu eficiență de până la 90%: AstraZeneca / Oxford
Companiile producătoare de vaccinuri se grăbesc să publice rezultatele testelor finale, pentru a demonstra eficiența remediilor dezvoltate. Este rândul Universității Oxford, care a dezvoltat vaccinul cu numele de cod AZD1222, în colaborare cu gigantul farmaceutic AstraZeneca. Eficacitate de până la 90%, spun cercetătorii de la Oxford.
Datele publicate sunt comparabile cu cele ale Pfizer și Moderna, care au arătat eficiență de 95%, respectiv 94,5%.
Există două variante de dozaj. În cazul voluntarilor cărora li s-a administrat o jumătate de doză de AZD1222, urmată de o doză completă la o lună distanță, eficacitatea a fost de 90%. Administrarea a două doze egale la într-un interval de o lună a fost eficientă în doar 70,4% din cazuri.
„Am descoperit că un tip de dozaj este în proporție de 90% eficient. Folosind acest dozaj, mai multe persoane ar putea fi vaccinate cu stocul pe care în putem realiza”, a spus prof. Andrew Pollard, conducătorul studiului clinic.
„Suntem foarte mulțumiți de acest rezultat pentru că asta înseamnă că putem solicita autorizație de urgență, pentru a putea folosi vaccinul la scară largă”, a completat el.
Nu au fost remarcate efecte adverse grave ale vaccinului și nu este cunoscută durata imunizării.
Un alt aspect important este că vaccinul poate fi păstrat într-un frigider normal, la 2-8 grade Celsius. Este produs deja în 10 țări, iar Comisia Europeană a semnat deja un contract prin care a rezervat 300 de milioane de doze.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook