În Grecia s-au redeschis restaurantele, barurile, cafenelele iar serviciile de ferry-boat între insule au fost reluate.
Următorul pas spre relaxare va fi ridicarea restricțiilor de circulație și primirea turiștilor străini, în iulie.
Repornirea acestor servicii la începutul săptămânii a marcat o nouă etapă de renunțare la anumite măsuri. Starea de urgență a fost institută în Grecia pe data de 17 martie. Momentan, poți călători în Grecia, însă ești obligat să te izolezi timp de 14 zile după sosire. Această măsură de precauție va fi eliminată începând cu data de 15 iulie.
Cafenele, barurile și restaurantele care au terasă au fost redeschise luni, ca parte a celei de-a patra etapă de relaxare a măsurilor. Distanța între mese trebuie să fie de minimum doi metri. Atracțiile în aer liber, cum e cetatea Acropolis, pot primi vizitatori.
Grecia se numără printre țările cel mai puțin afectate de pandemie, iar autoritățile spun că asta se datorează faptului că au instituit starea de urgență la timp.
Reguli pentru turiști
În ceea ce-i privește pe turiștii străini care vor fi primiți după data de 15 iulie, aceștia trebuie să respecte regulile de distanțare socială și vor fi obligați să poarte măști în locurile publice. Cei care nu respectă măsurile de siguranță vor fi amendați cu 150 de euro.
Accesul la plajă se va face pe bază de bilet, pentru a se putea contoriza numărul de clienți. Șezlongurile trebuie să fie la o distanță de cel puțin 1,5 metri unul de celălalt, iar pe o arie de 1000 de metri pătrați nu pot fi mai mult de 40 de persoane.
Barurile de pe plajă nu pot difuza muzică sau vinde alcool. Unele zone vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor, pentru a putea sesiza eventuale abateri.