În 2024, România mizează pe colectarea selectivă. Cum te inspiră norvegienii să reciclezi
- România urmează exemplul Norvegiei pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
- Noile centre municipale de colectare deșeuri apar în 2024.
- Centrele sunt dedicate colectării separate a deșeurilor reciclabile și biodeșeuri.
România urmează exemplul Norvegiei, iar anul acesta vom implementa 13 centre de colectare a deşeurilor. Ionut Tudorache, director general Salubritate Tulcea, îți explică exemplul Norvegian: „În Norvegia, în primul rând am văzut un sistem de management al deșeurilor unitar. Adică el este aplicat la nivel de toată țara. Și este urmărit la nivel de toată țara. Versus România unde avem implementate mai multe tipuri de sisteme, ceea ce face mai greu de aplicat o strategie națională și să fie mai greu de urmărit”.
Unde vor fi aceste CAV-uri?
Vor fi 13 centre de mari dimensiuni gestionate de autoritățile locale din Brașov, Ploiești, Buzău, Iași, Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare, Constanța, Tg. Mureș, Galați, precum și de către ADI Dolj și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București.
În orașele București, Cluj-Napoca, Constanța sau Timișoara, centrele vor constitui o soluție și pentru colectarea deșeurilor voluminoase, a celor de echipamente electrice și electronice. Ema Cumpătă, manager comunicare la Ecotic, a urmărit implementarea acestui model: „Știm foarte bine că cei din Norvegia au ani buni înaintea noastră în acest domeniu și de aceea, că m-ați întrebat și de acțiuni, 30 de persoane de la 19 entități care vor fi implicate în operarea acestor centre cu aport voluntar care vor apărea începând de anul acesta în România, au fost în Norvegia și au văzut cum sunt operate aceste centre”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook