Desemnat „cel mai gras om din lume” de Guinness Records în 2017, mexicanul Juan Pedro Franco, care de atunci a slăbit aproape 400 de kilograme, a reușit să învingă Covid-19, contractat în urmă cu o lună.
„A fost complicat pentru că este o boală foarte agresivă și am fost expus riscului. Am avut dureri de cap, dureri musculare, febră și insuficiență respiratorie”, a declarat pentru AFP bărbatul de 36 de ani.
Juan Pedro Franco cântărea 595 de kilograme în 2017. Acum cântărește 208 de kilograme, iar afecțiunile asociate obezității – diabet, hipertensiune arterială și boli pulmonare obstructive cronice – au reprezentat o piedică în lupta cu virusul.
Juan Pedro Franco crede că tratamentele complexe la care a fost supus pentru a scădea în greutate și cele trei intervenții chirurgicale l-au ajutat să „facă față bolii”, deoarece diabetul și hipertensiunea de care suferă sunt acum sub control.
Înainte de aceste operații, Juan Pedro își petrecea cea mai mare parte a timpului în pat, deoarece greutatea îl împiedica să se miște. El a fost îngrijit de mama sa, dar aceasta a murit cu Covid-19, la vârsta de 66 de ani.
Sursa: Le Figaro