Biserica Ortodoxă din Grecia neagă faptul că împărtășania este factor propagator al virusului SARS-Cov-2 și consideră „foarte exagerată” controversa care vizează ritualul religios.
Moartea unui preot infectat cu Covid-19, care afirmase la un canal de televiziune că prin împărtășania cu aceeași linguriță virusul nu poate fi transmis, a declanșat dezbateri aprinse în rândul grecilor.
Problema împărtășaniei a fost controversată în Grecia încă de la începutul pandemiei. Biserica, care nu este separată de stat și este foarte influentă, insistă pe continuarea acestei practici. Ea crede că niciun virus nu poate fi transmis prin acest ritual.
Sursa: Le Parisien